ÎNCEPUTURILE
COMPANIEI NOASTRE

Finanțată de Surahammars Bruk, Vagnfabriksaktiebolaget I Södertelge a fost fondată în 1891, pe vremea când șinele de cale ferată reprezentau cea mai avansată ramură tehnologică în Suedia.

Acum, după mai bine de o sută de ani și având la bază aceleași premise, Scania este un producător global prolific de camioane, autobuze, motoare și servicii conexe. Compania a avut nevoie de 30 de ani de tentative pentru a-și găsi concentrarea, pe care o respectă încă de atunci.

Vagnfabriksaktiebolaget i Södertelge însemna Fabrica de vagoane în Södertälje Ltd. Proprietarii acesteia își puneau speranțele în piața pentru materialele rulante feroviare aflată în dezvoltare.

În ciuda formei ciudate a Suediei – 2.000 de km de la nord la sud – și a sărăciei, între 1850 și 1900, statul a construit o rețea completă de linii de cale ferată cu ecartaj standard ce acoperea întreaga țară, până în regiunile puțin populate din nordul îndepărtat. De această coloană vertebrală s-au legat numeroase linii private mici, adesea având un ecartaj mai îngust.

Suedia a fost o țară săracă, ce se ocupa cu agricultura, fiind, din punct de vedere industrial, cu mult în urma unor țări precum Marea Britanie. Legea privind caracterul obligatoriu al școlii primare pentru toți copiii a fost promulgată la începutul anilor 1840. În acea perioadă, a început construirea masivă a căii ferate din sudul Suediei.

În timpul anilor 1860, țara s-a confruntat în mod repetat cu recolte sărace și foamete. Dezvoltările democratice au avut loc greu, masele fiind astfel lipsite de putere și neavând nicio influență. Situația a avut ca rezultat emigrări masive. Între 1850 și 1920, peste 40% din populație a încercat să se îmbogățească în alte țări, în special în America.

Operațiunile aveau un mare succes iar conducerea a fost tentată de influențe din Germania să își diversifice activitatea intrând pe piața încă nedezvoltată a automobilelor. Un tânăr inginer, Gustaf Erikson, a fost angajat să proiecteze „automobile și motoare corespondente”.

Astfel, cel dintâi automobil suedez a parcurs prima sa călătorie în 1898. Acesta era instabil și s-a dovedit a fi aproape imposibil de condus. Construirea de automobile era mult mai dificilă decât s-au așteptat. În 1901, toate eforturile au dat în sfârșit roade, rezultând într-un design al motorului fiabil și eficient, care a fost folosit într-un tren, primul vehicul motorizat lansat al companiei. Motorul a propulsat primul camion VABIS și prima serie de automobile lansată. La prima expoziție de automobile de la Stockholm, acesta a întâlnit concurența: Scania, un producător de vehicule și biciclete din sudul Suediei care își prezenta primul camion. Expoziția a convins ambele companii să continue pe calea automobilelor.

Însă, vânzarea de camioane a mers mai greu pentru VABIS. Motorul era bun, dar designul șasiului a trebuit modificat în mai multe etape pentru a respecta cerințele exacte ale clienților. În practică, producerea camioanelor în serie a început abia în 1906 și a accelerat în 1909. La începutul anilor 1900, producătorii se foloseau de cursele de automobile pentru a-și promova produsele. În 1909, la periferia Stockholmului, a avut loc prima competiție între camioane, la care au fost premiați toți concurenții, având în vedere condițiile dificile de drum pe care le-au înfruntat.

Frenezia pentru căile ferate a început să dispară la începutul anilor 1900, când inventarul pentru materialele rulante fusese saturat.

Astfel, în 1907, conducerea VABIS și-a mutat concentrarea către industria automobilelor, deschizând o nouă fabrică dedicată exclusiv producerii de „vehicule standard” și motoare în Södertälje. De asemenea, motoarele erau vândute pentru aplicații industriale și maritime.

Inginerii VABIS erau inventivi și, în 1907, primul camion cu caroserie basculantă a părăsit fabrica, precum și precursorii autobuzului sub forma unor camioane cu platforme pentru pasageri înlocuibile.

Dar, neavând alte venituri din afacerea feroviară odinioară prosperă, investiția în propriile designuri și în noua fabrică pentru automobile s-a transformat într-un dezastru. În schimb, Scania alesese să își bazeze designurile pe vehicule străine și pe asamblarea unor componente achiziționate – o metodă care necesita o investiție inițială redusă.

Din 1902, Scania a reușit să vândă mașini clienților. Sediile s-au extins iar producția de camioane a început cu adevărat în 1908.

Primul autobuz a fost construit în 1911 și în 1912 a fost descoperită o performanță în ceea ce privește mașinile de pompieri: o nișă care se va dovedi esențială pentru Scania-Vabis în decursul anilor 1910.

În 1914, a fost introdusă o nouă gamă de motoare competitivă, care a fost produsă până la mijlocul anilor ’20. August Nilsson a fost tânărul inginer vizionar care a dezvoltat noul design pentru motor. În 1915, acesta a fost numit inginer-șef și urma să conducă activitatea de design de la Scania-Vabis pentru mai bine de 30 de ani. Sediul principal se afla în Södertälje. Acum, compania începea să își extindă piața, prin crearea unor concesiuni în Suedia și pe piețele vecine din Scandinavia. Au fost încheiate afaceri ciudate și cu piețe izolate, cum ar fi cea din Siam (Thailanda) și cea din Australia.

Progresul așteptat după primul război mondial nu s-a materializat, iar deflația care a urmat reprezenta un dezastru iminent pentru Scania-Vabis. Investițiile mari pentru producție și aprovizionare externă de materiale brute, cum ar fi oțelul s-au dovedit a fi foarte costisitoare.

Conceptul de afaceri al companiei era să concureze cu producția la scară largă direct cu concurența străină. Dar, de îndată ce au fost îndepărtate restricțiile privind importul, piața suedeză a fost asaltată cu vehicule ieftine, străine produse în masă. Scania-Vabis nu avea nicio șansă în fața unei competiții atât de aprigi.

În 1920, Scania-Vabis s-a găsit într-o criză severă. În 1921, compania a intrat în lichidare. Numele companiei a fost salvat iar Scania-Vabis a putut să își reia curând activitatea. Gunnar Lindmark a fost numit director general, acesta fiind începutul unei perioade stabile lungi petrecute împreună cu inginerul-șef August Nilsson.

Producția a fost relocată în Södertälje, iar compania se concentra pe camioane grele și autobuze, fără să concureze direct cu vehiculele obișnuite importate. August Nilsson și echipa sa au dezvoltat o nouă gamă de motoare cu supapă suspendată.

În plus, echipa de ingineri pentru dezvoltare condusă de August Nilsson au făcut mai multe inovații bazate pe cerințele respective ale clienților, care, pe lângă lanțurile cinematice de ultimă generație, includeau echipament hidraulic pentru autobasculantă și echipament pentru împrăștierea nisipului pentru camioane, precum și urmărirea traseelor pentru trăsurile poștale.

În 1920 au început să funcționeze servicii regulate de autobuze în toată Suedia iar acest domeniu a devenit o nouă nișă de dezvoltare pentru Scania-Vabis. Strânsa colaborare cu inginerii clienților nu numai că i-a determinat pe inginerii companiei să găsească soluții inovative, dar a pus bazele unei supraviețuiri și a unei strategii concentrate asupra clientului, care este încă valabilă astăzi.